Skipass inclus!
Berchtesgaden - Una din cele mai frumoase regiuni ale Germaniei!

Berchtesgaden este situată la 570 m deasupra nivelului mării, în partea de sud-est a Bavariei Superioare şi este imediat învecinată cu Austria. Locul vă oferă tot ce aveţi nevoie pentru o vacanţă reuşită la schi şi nu numai: culisele unui sat romantic cu două turle de biserică, o gamă largă de facilităţi sportive şi de agrement şi centrul de SPA Watzmann, cu peşteră de vindecare proprie pentru relaxare după o zi plină. Acestora li se adaugă și bucătăria bavareză tipică, care atrage cu specialităţile sale, de exemplu cu friptura de porc şi "ciolanul cu crustă". Palatul regal şi muzeul cere se află aici și care înconjoară piaţa sunt de asemenea atracții importantă în staţiune. În special începătorii profită de ofertele din Berchtesgaden: aveţi posibilitatea de a rezerva la noi şi pachetul "Learn to Ski", care include 3 zile (12 ore) de ore de schi precum şi echipament pentru 6 zile (set complet BASIC). Un debut excelent în sporturile de iarnă este astfel garantat - şi asta datorită celor nu mai puţin de 6 domenii schiabile diferite.

Après-ski-ul nu înseamnă acelaşi lucru pentru toată lumea! Pe acest motto Berchtesgaden are oferte potrivite tuturor gusturilor: serile animate la refugii sunt la fel de posibile aici ca și o seară romantică în doi la o plimbare cu sania trasă de cai. În baruri puteţi găsi diverse petreceri, restaurantele vă vor ademeni cu o ofertă culinară excelentă, iar discotecile vor face la rândul lor din noapte zi! În plus sunt posibile multe activităţi cum ar fi drumeţii de iarnă, drumeţii la lumina torţelor şi tururi ghidate prin frumosul peisaj din jurul Watzmann. Cu skipass-ul Region Berchtesgaden puteţi în plus să faceţi şi alte activităţi precum o tură pe derdeluşul cu multe curbe din Obersalzberg, unde ajungeţi uşor cu telecabina (depinde de condiţiile meteorologice). De intrare redusă beneficiați la Watzmann Therme, unde vă puteți relaxa în 900 m² de apă și vă puteți bucura de diverse tratamente.

"Regiunea Berchtesgaden" îşi aşteaptă oaspeţii cu un total de şase domenii schiabile, accesibile cu un unic skipass care poartă acelaşi nume: în jur de 44 km de pârtii între 630 şi 1800 m altitudine şi 30 de instalaţii pe cablu și telecabina modernizată Jennerbahn pot fi utilizate cu acesta după plac. Pârtiile ușoare de la Hochschwarzeck sunt ideale pentru familii. Pârtia din vale de 6 km de la Rossfeld (urcarea la Rossfeld este inclusă 1 dată pe zi) până la Oberau este, de asemenea, potrivită în mod special pentru începători datorită nivelului său ușor (poate fi schiată doar atunci când există suficientă zăpadă). În special în domeniul schiabil Jenner, atât schiorii, cât și cei care se dau cu sania și drumeții se vor simți în elementul lor, deoarece începând cu sezonul de iarnă 23/24, majoritatea instalațiilor pe cablu pot fi folosite și de pietoni. Scena boarderilor și toți fanii luminilor de proiecție se întâlnesc la Götschen, unde este snowpark-ul și unde în fiecare vineri este deschisă o pârtie de schi cu nocturnă. Printre altele, datorită pârtiilor pregătite pentru Cupa Mondială, domeniile schiabile din jurul Königssee se bucură de o reputație internațională având locuri de desfășurare a campionatelor mondiale de snowboarding, săniuș și bob! Domeniul schiabil Zinken vă oferă chiar și posibilitatea de a merge pe pârtiile din Austria vecină. În staţiune aveți acces la hotspot-uri Wi-Fi în mai multe zone.

Oferta de trasee de schi fond în Landul Berchtesgaden este foarte variată. Un total de 100 km cu diverse grade de dificultate vă stau aici la dispoziţie, foarte impresionant este traseul Scharitz-Kehl sub masivul Hohen Gölls - duce 9 km la altitudine de 1000 m la Obersalzberg. Un alt traseu la altitudine poate fi găsit între Hochschwarzeck şi Ramsau la 1100 m altitudine. În jurul Berchtesgaden Oberau găsiţi 9 km de pârtii de schi fond, atât în stil clasic, cât şi în stil skating. În total vă invită 3 pârtii cu diferite grade de dificultate să profitaţi de peisajele minunate pe schiurile înguste.

vezi mai multe

Sejururi individuale catre Hotel Alpin Fischer, Berchtesgaden, Germania

Verifica tarife si disponibilitate

Solicita oferta